Marmura are numeroase calități care o recomandă ca un material ideal pentru amenajarea locuinței. Este rezistentă, durabilă în timp, se curăță ușor, însă cel mai mult este apreciată datorită aspectului estetic deosebit.

Știm că deja ți-am stârnit interesul, așa că vom continua cu prezentarea câtorva idei de amenajare a locuinței cu ajutorul marmurei.

Placarea pardoselilor

Am început cu această idee pentru că este cel des întâlnit mod de amenajare cu marmură. Întrucât este vorba de o suprafață intens utilizată, pardoseala trebuie să fie rezistentă și ușor de curățat, iar marmura îi conferă aceste caracteristici. În același timp, marmura dă un aspect deosebit oricărei încăperi în care este folosită pentru placarea podelei.

Cel mai des, sunt placate cu marmură pardoselile holurilor, ale sufrageriilor, ale băilor și bucătăriilor.

Dacă nu dorești să folosești plăci simple de marmură, poți opta pentru mozaic de marmura cu aspect mat, disponibil într-o mare varietate de modele și nuanțe.

Scările și balustradele din marmură

Dacă ai o casă cu etaj, marmura este o bună alegere pentru scara interioară și balustrada aferentă. Ar fi foarte costisitor să construiești scara integral din marmură, așa că și în acest caz, cea mai folosită variantă este placarea. O scară interioară placată cu marmură are un aspect monumental, mai ales dacă folosești același material și pentru balustradă.

De asemenea, în amenajarea scărilor de marmură mai poți folosi elemente din lemn, inox sau sticlă, care se potrivesc perfect cu acest material.

Piese de mobilier

Marmura poate fi folosită totodată pentru realizarea unor piese de mobilier, care sunt de mare efect. O măsuță de cafea în living, o noptieră la capul patului, o comodă sau câteva rafturi suspendate sunt piese de mobilier care pot fi realizate din marmură și se potrivesc cu multe stiluri de amenajare.

În același timp, poți să plachezi cu marmură alte elemente de mobilier vechi, pentru a le recondiționa și a schimba complet aspectul unei încăperi.

Marmura ca element decorativ

Vorbeam la începutul acestui material de calitățile estetice deosebite ale marmurei, datorită cărora aceasta poate fi folosită și cu rol decorativ. Statuetele din marmură, sfeșnicele, vazele și ghivecele de flori sunt elemente decorative de mare finețe care pot fi folosite și în scop practic.

Chiar și în bucătărie poți înfrumuseța spațiul utilizând solnițe din marmură, suporturi pentru tacâmuri, scrumiere sau chiar tocătoare. Nici baia nu face excepție, fiind spațiul potrivit pentru o savoniera din marmură, un suport pentru prosoape sau o etajeră din același material.

Blaturile din baie și bucătărie

Rezistența la umiditate și temperaturi ridicate este o altă calitate a marmurei, care o recomandă ca un material perfect pentru blaturile din baie și bucătărie.

Aceste spații cu destinații speciale constituie totodată un mediu propice pentru dezvoltarea bacteriilor și altor germeni. Din acest motiv, suprafețele trebuie curățate frecvent cu soluții dezinfectante puternice, care pot afecta anumite materiale.

Marmura are o suprafață poroasă care o face vulnerabilă la anumite substanțe, însă cu un tratament adecvat pentru reducerea porozității, blaturile pot fi curățate și dezinfectate fără probleme.

Obiecte sanitare din marmură

Dacă ai ales să-ți plachezi baia sau bucătăria cu marmură, ar fi o idee bună să folosești același material și pentru obiectele sanitare.

Cel mai adesea, marmura este folosită pentru chiuvete, însă nimic nu te împiedică să îți instalezi o cadă sau un vas de toaletă din aceeași gamă. De asemenea, o idee inspirată este și placarea cu marmură a cabinei de duș. Sperăm că ideile enumerate de noi ți-au servit ca sursă de inspirație și că nu vei întârzia să le pui în practică. Nu vei regreta, pentru că vei avea o locuință „ca-n reviste”, iar toți cei care îți vor trece pragul vor constata acest lucru din primul moment.

Sursa foto: https://unsplash.com/photos/eUvshcvtULI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *